Scrisoare de așteptări prin care sunt stabilite dezideratele acționarului majoritar – Statul Român, prin Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, privind performanțele societății Carfil S.A. și ale organelor de administrare și conducere pentru o perioadă de 4 ani.
Modernizarea României cu ajutorul Mecanismului de Redresare și Reziliență (MRR) este o șansă istorică, un proiect național care aduce reformele necesare dezvoltării reale a unei țări europene din era verde și digitală. Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) al României este conceput astfel încât să asigure un echilibru optim între prioritățile Uniunii Europene și necesitățile de dezvoltare ale României. Obiectivul general al PNRR al României este dezvoltarea României prin realizarea unor programe și proiecte esențiale, care să sprijine reziliența, nivelul de pregătire pentru situații de criză, capacitatea de adaptare și potențialul de creștere, prin reforme majore și investiții cheie cu fonduri din Mecanismul de Redresare și Reziliență. Obiectivul specific al PNRR este corelat cu cel al mecanismului, detaliat în Regulament, și anume de a atrage fondurile puse la dispoziție de UE prin NextGeneration EU în vederea atingerii jaloanelor și a țintelor în materie de reforme și investiții.
Statul Român, prin Ministerul Economiei, Antreprenorialului și Turismului, în calitate de acționar majoritar al societății CARFIL SA, a elaborat prezenta scrisoare care stabilește așteptările privind performanțele societății și ale organelor de administrare și conducere ale acesteia, pentru o perioada de 4 ani.
Statul Român, prin Ministerul Economiei, Antreprenorialutui și Turismului, dorește o îmbunătățire continuă a performanței și guvernanței intreprinderilor publice din portofoliul său precum și crearea unei relații de cooperare bazate pe încredere reciprocă, cu respectarea principiilor transparenței, responsabilității, eficienței economice și profitabilității societății.
Prezentul document a fost elaborat în temeiul prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 109/2011 (OUG nr. 109/2011) privind guvernanța corporativă a intreprinderilor publice, modificată și aprobată prin Legea nr. 111/2016, ale Normelor metodologice de aplicare a OUG nr. 109/2011, cu modificdrile și completările ulterioare, aprobate prin Hotararea Guvernului nr. 722 /2016 (HG nr. 722 /2016) și reprezintă dezideratele acționarului majoritar, Ministerul Economiei, Antreprenorialului și Turismului, cu privire la evoluția societății CARFIL SA în următorii 4 ani.
DESCARCĂ SCRISOAREA/DOCUMENTUL INTEGRAL ÎN FORMAT PDF DE AICI.