Declarație de aderare la valorile fundamentale, principiile, obiectivele și mecanismul de monitorizare al Strategiei Naționale Anticorupție:

Directorul general al S. CARFIL S.A., luând act de adoptarea de catre Guvernul României a Strategiei Naționale Anticorupție, a Inventarului măsurilor preventive anticorupție și a indicatorilor de evaluare, precum și a Planului național de acțiune pentru implementarea Strategiei Naționale Anticorupție, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 215/2012, recunoscând importanța obiectivelor Strategiei Naționale Anticorupție, precum și a mecanismului de monitorizare al acesteia, formulează declarația:

Aderă la valorile fundamentale, principiile, obiectivele și mecanismul de monitorizare al Strategiei Naționale Anticorupție.

Prin formularea prezentei Declarații, Directorul General al S. CARFIL S.A. respinge și condamnă corupția, în toate formele sale de manifestare și își asumă intreprinderea unor măsuri în sensul susținerii prevenirii și combaterii corupției la nivelul instituției, promovării integrității, al liberului acces al cetățenilor la informații de interes public și a transparenței procesului decizional.

Declarația de aderare Carfil

Obligații

În acest scop, ca o expresie a valorilor fundamentale expuse, reprezentanții și angajații S. CARFIL S.A. au obligația să:

– Implementeze cadrul legislativ anticorupție;
– Îndeplinească masurile specifice din cadrul SNA ce țin de competența S. CARFIL S.A.;
– Respecte prevederile privind accesul la informații de interes public și a celor privind transparența procesului decizional;
– Consolideze autonomia operațională a structurilor de control intern și audit și intensificarea activităților de implementare a sistemelor de control intern/managerial;
– Ia toate măsurile necesare pentru evitarea situațiilor de conflict de interese și incompatibilități.

Reprezentanții și angajații S. CARFIL S.A. au datoria ca în exercitarea atribuțiilor de serviciu să considere interesul public mai presus de orice alt interes și să respecte valorile fundamentale și principiile stabilite în Strategia Națională Anticorupție.

 

Descarcă declarația de aici

Declarația de aderare Carfil